Carlos Alcaraz, locul 2 ATP, principalul favorit al turneului Miami Open, a fost învins în sferturile de finală ale competiției. Spaniolul Carlos Alcaraz a pierdut disputa cu Grigor Dimitrov. Bulgarul ...
Vladimir Putin a depus jurământul pentru cel de-al cincilea mandat de președinte al Rusiei în fața unor demnitari, celebrități și prieteni,... Atac armat într-un cartier rezidenţial din SUA. O fetiță ...
Mădălina Ghenea și Grigor Dimitrov par că formează un cuplu perfect. Cei doi au fost surprinși împreună la Festivalul de Film de la Veneția, acolo unde românca a făcut senzație pe covorul roșu. Chiar ...
Actrița Mădălina Ghenea și Grigor Dimitrov au pus punct relației, deși au fost unul dintre cuplurile care au ținut prima pagină a tabloidelor. Povestea lor de dragoste a ajuns la ulimul capitol în ...
Grigor Dimitrov (Bulgaria, 12 ATP) a ajuns în această fază a competiţiei după ce a trecut cu 6-7, 7-6, 6-2 de Alejandro Tabilo (Chile, 44 ATP), cu 6-1, 6-0 de Yannik Hanfmann (Germania, 56 ATP), cu ...
Cunoscut drept unul dintre cei mai atrăgători tenismeni din circuitul ATP, Grigor Dimitrov a ajuns să facă publică relația sa amoroasă cu actrița-fotomodel, Mădălina Ghenea. Femeia mult râvnită cu ...
Carlos Alcaraz (20 de ani, 1 ATP) și-a confirmat încă o dată statutul de tenismen capabil să producă magie, în cele mai importante meciuri. Tenismenul iberic a câștigat cel mai spectaculos schimb de ...
Spaniolul Carlos Alcaraz, în vârstă de 19 ani, s-a calificat în optimi la Indian Wells, după ce s-a impus în faţa olandezului Tallon Griekspoor, scor 7-6 [4], 6-3, el reuşind să obţină a 100-a ...
Novak Djokovic a experimentat tot ce se poate pe un teren de tenis în cei 23 de ani de carieră plină de trofee, dar a declarat că nu a întâlnit niciodată un jucător precum Carlos Alcaraz. Duminică, ...